Meseria de gazetar nu e din cele mai ușoare. Lumea e învățată să te încadreze al cui ești - sau, vorba lui Caragiale - cu cine votezi.
Că nu ești al nimănui, decât al lui Dumnezeu și al conștiinței tale, asta nu poate înțelege nimeni”.

Nae Ionescu/ Ziarul Curentul, 16 nov. 1929


Libertatea nostră depinde de libertatea presei”.

Thomas Jefferson

marți, 5 aprilie 2011

Sesiunea de comunicări studențești la FȘSU

Studenții Facultății de Științe Socio-Umane vor participa, în perioada 6-7 mai, la Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești, ediția 2011, care se va desfășura în Corpul I din Târgul din Vale, nr.1. Organizată anual, sesiunea științifică este adresată exclusiv studenților, fiind o excelentă oportunitate pentru aceștia să se afirme printre colegi și profesori, să facă cunoscute temele cercetate de ei, dar și să-și testeze rezultatele cercetărilor, care vor primi comentarii din partea colegilor și a cadrelor didactice.
Lucrările de cercetare se vor realiza sub îndrumarea unui profesor și vor urmări o anumită temă, pe care studentul a cercetat-o, utilizând o bibliografie minimală și/sau o metodă de cercetare sociologică. Prezentarea se va face oral și nu trebuie să depășească 10 minute pentru fiecare participant.
Studenții anilor terminali pot participa, sau mai bine zis, le este recomandat să participe cu scurte prezentări ale cercetărilor realizate pentru lucrările de licență, făcând, astfel, o avanpremieră a probei orale de licență.
Cei care doresc să participe la ediția din acest an trebuie, deja, să demareze cercetările, să stabilească tema cu profesorul coordonator, și,  în scurt timp, vor primi și formularul de înscriere.
Mult succes tuturor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu